Enfant terrible (fr. „Copil teribil”) – Pînă acum vreo sută de ani, expresia se referea într-adevăr numai la un copil care, prin indiscrețiile, sinceritatea și candoarea lui, punea părinții în încurcătură față de oaspeți. Dar în urma unui ciclu de desene satirice, publicate, cu larg răsunet, de graficianul francez Paul Gavarni (1804-1866) sub titlul Enfants terribles, acest termen a început să fie aplicat și oamenilor mari care pun pe alții în încurcătură prin ieșiri inoportune, prin voite indiscreții și, în genere, prin manifestări care produc efectul unei „bombe”. De exemplu, G. Panu scrie în Amintiri de la Junimea: „Alexandru Xenopol care intrase la cele dintîi versuri în sală, cu aerul lui de enfant terrible… rupse tăcerea și strigă: - Nu știu, domnilor, dacă dumneavoastră ați înțeles, eu însă n-am înțeles nimic”. Tolstoi, în romanul Ana Karenina, dă aproape o definiție a expresiei: „Era prințesa Meagkaia, vestită prin felul cum știa să se exprime despre orice și poreclită lenfant terrible, pentru că nu ținea seamă de nimic” (partea a Il-a, cap. 6). PLAS.